Comisia Europeană a publicat o propunere de reunire într-un cadru comun a două programe destinate școlilor care au fost până în prezent separate, respectiv Programul de încurajare a consumului de fructe în școli

Comisia Europeană a publicat o propunere de reunire într-un cadru comun a două programe destinate școlilor care au fost până în prezent separate, respectiv Programul de încurajare a consumului de fructe în școli și Programul de distribuire a laptelui în școli. În contextul scăderii consumului acestor produse de către copii, obiectivul este de a aborda într-un mod mai eficace alimentația deficientă, de a consolida elementele educative ale programelor și de a contribui la lupta împotriva obezității. Sub deviza „Să mâncăm sănătos pentru a ne simți bine”, acest program consolidat, conceput după modelul „de la fermă la școală”, va pune accent pe măsurile educative menite să îi sensibilizeze mai mult pe copii în legătură cu obiceiurile alimentare sănătoase, cu gama de produse agricole disponibile, precum și cu aspectele privind durabilitatea, mediul și deșeurile alimentare.
Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/30012014_comisia_
propune_combinarea_si_consolidarea_programelor_de_distribuire_a_laptelui_in_scoli_ro.htm
 

Comisia Europeană a constatat că principalii patru producători majori de spumă poliuretanică – Vita, Carpenter, Recticel și Eurofoam – au participat la un cartel

Comisia Europeană a constatat că principalii patru producători majori de spumă poliuretanică – Vita, Carpenter, Recticel și Eurofoam – au participat la un cartel și a aplicat, în acest context, amenzi în valoare totală de 114.077.000 de euro. Spuma poliuretanică mulată se folosește în principal la fabricarea mobilierului de uz casnic, cum ar fi saltelele sau canapelele. Aplicațiile din sectorul autovehiculelor, destinate în special scaunelor, reprezintă la rândul lor circa un sfert din piața totală a spumei poliuretanice mulate.
Firmele menționate au acționat în mod concertat pentru a coordona prețul de vânzare al diverselor tipuri de spumă timp de aproape cinci ani, din octombrie 2005 până în iulie 2010, în 10 state membre ale UE (printre care și România).
Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/29012014_comisia_
amendeaza_producatorii_de_spuma_ro.htm

Înregistrarea anunțului de presă pe subiect poate fi urmărită în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085989

Comisia Europeană a emis recomandări pentru statele membre UE în care există norme care duc la pierderea dreptului de vot în cadrul alegerilor naționale îm cazul cetățenilor care și-au exercitat dreptul la libera circulație în UE

Comisia Europeană a emis recomandări pentru statele membre UE în care există norme care duc la pierderea dreptului de vot în cadrul alegerilor naționale îm cazul cetățenilor care și-au exercitat dreptul la libera circulație în UE. Cinci state membre (Danemarca, Irlanda, Cipru, Malta și Marea Britanie) aplică în prezent regimuri care au acest efect.
Deși în temeiul tratatelor UE existente, statele membre au competența de a stabili categoriile de persoane care beneficiază de dreptul de vot în cadrul alegerilor naționale, astfel de practici de privare a dreptului de vot le pot afecta pe cele privind libera circulație în UE. De asemenea, aceste practici de privare de drept de vot contravin unuia dintre principiile fondatoare ale cetățeniei Uniunii, care vizează conferirea de drepturi suplimentare cetățenilor, și nu privarea acestora de drepturi.
Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/29012014_privarea_de_dreptul_de_vot_ro.htm

Înregistrarea declarației de presă susținute de vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie, Viviane REDING, poate fi urmărită în pagina:

http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085809

Comisia Europeană a propus noi norme menite să împiedice cele mai mari și mai complexe bănci să se implice în activitatea riscantă de tranzacționare în cont propriu

Comisia Europeană a propus noi norme menite să împiedice cele mai mari și mai complexe bănci să se implice în activitatea riscantă de tranzacționare în cont propriu. De asemenea, noile norme ar conferi autorităților de supraveghere competența de a solicita acestor bănci să separe anumite activități de tranzacționare, potențial riscante, de activitățile de atragere de depozite, în cazul în care desfășurarea unor astfel de activități le poate afecta stabilitatea financiară. Împreună cu această propunere, Comisia a adoptat măsuri de însoțire menite să crească transparența anumitor tranzacții din sectorul bancar paralel. Aceste măsuri completează reformele cuprinzătoare deja întreprinse pentru consolidarea sectorului financiar al UE. Comunicatul de presă integral se găsește în pagina:
 http://ec.europa.eu/romania/news/29012014_
reforma_structurala_a_sectorului_bancar_al_ue_ro.htm

Înregistrarea conferinței de presă susținute de comisarul european pentru piața internă și servicii Michel BARNIER poate fi urmărită în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085987

Înregistrarea sesiunii de întrebări și răspunsuri pe acest subiect este disponibilă în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085988 

La doi ani după ce Comisia Europeană a propus o reformă majoră a normelor UE de protecție a datelor, pentru a le adapta la cerințele secolului XXI (vezi IP/12/46), au fost înregistrate progrese considerabile în domeniu

La doi ani după ce Comisia Europeană a propus o reformă majoră a normelor UE de protecție a datelor, pentru a le adapta la cerințele secolului XXI (vezi IP/12/46), au fost înregistrate progrese considerabile în domeniu (vezi MEMO/14/60 din 27 ianuarie).
În octombrie 2013, Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European a votat cu o largă majoritate sprijinirea propunerilor Comisiei (vezi MEMO/13/923).
Între timp, miniștrii de resort din cadrul Consiliului UE pe tema justiției au participat la numeroase discuții asupra acestor propuneri, dar nu au căzut încă de acord asupra unui mandat de începere a negocierilor cu Parlamentul European.
Cu ocazia Zilei europene de protecție a datelor, într-un discurs ținut la Centrul de Studii Politice Europene (CEPS), dna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar UE pentru justiție, a făcut apel la un „pact pentru Europa în materie de protecție a datelor” (SPEECH/14/62).
De asemenea, experți ai Comisiei Europene au răspuns în direct la întrebări cu privire la protecția datelor, prin intermediul unui chat pe Twitter ce a avut loc între orele 13.00-14.30 (ora României). Cei interesați au putut participa la discuții utilizând hashtag-urile #EUdataP și #EUchat.
Comunicatul de presă integral se găsește în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/28012014_ziua_protectiei_datelor_2014_ro.htm

Comisia Europeană a dat undă verde deciziei Greciei de a se alătura celor 15 țări care au aderat deja la normele UE ce permit cuplurilor internaționale să aleagă țara a cărei legislație se aplică în cazul divorțului sau al separării lor de drept

Comisia Europeană a dat undă verde deciziei Greciei de a se alătura celor 15 țări care au aderat deja la normele UE ce permit cuplurilor internaționale să aleagă țara a cărei legislație se aplică în cazul divorțului sau al separării lor de drept.
Noile norme, în vigoare din iunie 2012, au urmat primei decizii a statelor membre ale UE de a continua integrarea prin procedura de „cooperare consolidată” (vezi IP/10/347). Cooperarea consolidată – introdusă prin Tratatul de la Nisa în 2001, dar neutilizată până la Comisia Barroso II – permite în prezent unui grup de cel puțin nouă state membre să pună în aplicare măsuri în cazul în care nu se ajunge la un acord între cele 28 de state membre.
În cazul normelor privind divorțul, această procedură a permis inițial unui număr de 14 țări (printre care și România) să convină, în 2011, asupra unui regulament, acestui grup de țări alăturându-i-se mai apoi Lituania, în 2012 (vezi IP/12/1231), și acum Grecia.
Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:

http://ec.europa.eu/romania/news/27012014_grecia_adera_
la_normele_ue_ce_sprijina_cuplurile_internationale_ro.htm
 

Comisia Europeană a lansat ediția din 2014 a “Premiilor pentru promovarea întreprinderilor europene”

Comisia Europeană a lansat ediția din 2014 a “Premiilor pentru promovarea întreprinderilor europene”, o competiție menită să răsplătească cele mai ingenioase și mai de succes inițiative ale organismelor publice din UE și ale parteneriatelor de tip public-privat care susțin spiritul antreprenorial, precum ș, în special, inițiative ale întreprinderilor mici și mijlocii. La nivel național, competiția începe acum, iar în mai, câștigătorii din fiecare țară vor fi selectați pentru a concura la nivel internațional. Scopul ultim al participanților este obținerea Marelui Premiu al Juriului în octombrie, la Napoli. Comunicatul de presă integral se găsește în pagina:

http://ec.europa.eu/romania/news/27012014_premiile_
pentru_promovarea_intreprinderilor_europene_2014_ro.htm

”Ora Europeană” la Şcoala Gimnazială nr. 6 Suceava

Chiar din prima lună a anului 2014, Centrul de Informare Europe Direct ”Bucovina” Suceava a început seria dezbaterilor – prezentări privind ”Ora Europeană” cu elevii clasei a –IV-a, a Şcolii Gimnaziale nr.6 Suceava. A fost o încântare să discuţi cu micuţii elevi despre Europa, într-o zi friguroasă, cu zăpadă şi gheaţă, dar plină de căldura şi zâmbetele lor.
Suntem siguri că informaţiile primite despre Uniunea Europeană, cum s-a format şi ce este în prezent, dar şi drepturile pe care le au copiii, ca cetăţeni europeni, îi vor determina să caute, să citească şi să afle cât mai multe informaţii despre Uniunea Europeană. Broşurile ”Să descoperim Europa” pe care le-au primit toţi cei 28 de elevi, precum şi celelalte materiale informative puse la dispoziţie de CIED -”Bucovina” Suceava, pentru biblioteca clasei, vor constitui repere informative despre UE.
Vezi galeria foto: ”Ora Europeană” la Şcoala Gimnazială nr. 6 Suceava

Comisia Europeană a invitat statele membre să recunoască importanța vitală a sectorului industrial pentru crearea de locuri de muncă și generarea de creștere economică

Comisia Europeană a invitat statele membre să recunoască importanța vitală a sectorului industrial pentru crearea de locuri de muncă și generarea de creștere economică, precum și să integreze problemele legate de competitivitatea industrială în toate domeniile de politică. Acesta este esența mesajului conținut în comunicarea Pentru o renaștere industrială europeană, adoptată miercuri, 22 ianuarie.
Comisia face apel la Consiliu și la Parlament să adopte propuneri referitoare la energie, transporturi, spațiu și rețele de comunicații digitale, precum și să pună în aplicare și să asigure respectarea legislației destinate să finalizeze piața internă.
Comunicatul de presă integral se găsește în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/22012014_apel_la_
actiune_pentru_renasterea_industriala_europeana_ro.htm

Înregistrarea declarației de presă susținute de președintele Comisiei Europene José Manuel BARROSO poate fi urmărită în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085776
Înregistrarea declarației de presă susținute de vicepreședintele Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul industriei și antreprenoriatului, Antonio TAJANI este disponibilă în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085777
Înregistrarea sesiunii de întrebări și răspunsuri se găsește în pagina:
http://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I085778

Comisia Europeană a adoptat o recomandare care vizează instituirea unor garanții corespunzătoare pentru mediu și climă în ceea ce privește „fracking-ul”

Comisia Europeană a adoptat o recomandare care vizează instituirea unor garanții corespunzătoare pentru mediu și climă în ceea ce privește „fracking-ul” – tehnica de fracturare hidraulică de volum mare utilizată mai ales în operațiunile legate de gazele de șist. Recomandarea ar trebui să ajute toate statele membre, care doresc să utilizeze această practică, să facă față riscurilor asupra sănătății și mediului și să îmbunătățească transparența pentru cetățeni. Ea pune, de asemenea, bazele pentru condiții de concurență echitabile în acest sector și stabilește un cadru mai clar pentru investitori. Comunicatul de presă integral este disponibil în pagina:
http://ec.europa.eu/romania/news/22012014_comisia_
recomanda_aplicarea_unor_principii_minime_in_ceea_
ce_priveste_gazele_de_sist_ro.htm